Casa Valea Argintilor din satul Simon, aflat la 5 km de Bran, a fost transformata intr-un foarte solicitat centru de conferinte si de petrecere a vacantelor. Clientii apreciaza locul autentic, farmecul aparte al vietii dintr-un sat cu un stil de viata distinct, decoratia sarmanta a pensiunii, in ton cu traditiile oierilor, mancarurile pe baza de branzeturi si alte produse locale. Aproape, la 3 km sud-est de Bran, este satul Simon, de unde incep traseele montane spre Muntii Bucegi. Legenda spune ca batranul Bran, avand mai multi fii le-a daruit spre stapanire, fiecaruia, cate unul dintre cele 14 sate si catune de astazi, care formau comuna Bran de altadata: Simon, Poarta, Sohodol, Predelut, Moieciul de Jos, Moieciul de Sus, Cheia, Zbârcioara, Pestera, Magura, Drumul Carului, Sirnea, Fundata si Fundatica. Satele din regiunea Branului sunt spectaculoase prin ruralismul lor, remarcandu-se portul popular traditional, tesaturile si cojoacele cu broderie, ne transpun in vremuri istorice.
Obiective naturale: - Parcul National Piatra Craiului (intrare prin Zarnesti) - Cheile Moeciului - Cascada Urlatoarei - Pestera Dambovicioarei - Pestera cu lilieci (satul Pestera) - Pestera Gaura Sbarcioarei - Moara Dracului - Avenul din Grindu (Funduri) - Cheile Gradistei - Lacul Vidraru (spre Pitesti) - Masivul Iezer-Papusa (Rucar) - Barajul Pecineagu - Prapastiile Zarnestilor (defileu natural cu pereti de 200m inaltime)
Obiective turistice culturale: - Castelul Bran (Bran) - Cetatea Rasnov (Rasnov) - Cetatea Oratii (Podul Dambovitei) - Muzeele Castelului Bran (arta feudala sietnografie) - Capela "Inima Reginei Maria" (Bran) - Mousoleul Mateias (Valea Marea, la sud de Rucar) - Hanul Bran
Sporturi montane: - alpinism (cel mai bun acces spre Bucegi) - ski (Poiana Brasov, Bran, Predeal, Busteni, Cheile Gradistei) - mountain bike-ing - bunjee jumping-la Cheile Rasnoavei (30km de Moeciu) - motorcross (Predelut, Zarnesti 5km) - plimbari cu ATV-ul
|